Cu busola în mână

Cu busola în mână

                          Anamaria-Cristina Tudorache

M-am rătăcit cu busola în mână într-un timp inexistent fără cer,

Unde orice direcţie îmi arată Nordul, sens unic, tot înainte,

Secundele se adună în vid şi se transformă în pumnale abia ascuţite,

Strig şi plâng, dar lacrimi se adună ca într-o imensă gaură neagră

Ce mă absoarbe în propriile temeri şi convingeri bolnave.

Pe cărările cândva pietruite se amestecă nisipul cu praful de simţuri,

Sufletul doarme îngropat undeva prea adânc şi prea rece -

La trezire se visează a fi lavă distrugând şi creând cu caldură.

Refuz să trăiesc doar în clipe, încep să trăiesc printre rânduri,

Cu Nordul meu catre Sud, pe drumul meu nisipos, prăfuit,

Înapoi la origini mă întorc, unde eram doar un punct

În imensul întuneric şi însemnam ceva, contribuiam la ceva

Ce azi am pierdut cu busola în mână ; al meu sens.

Vânător şi vânat deopotrivă

Vânător şi vânat deopotrivă

                                    Anamaria-Cristina Tudorache

Timpul. Cel mai mare duşman al existenţei mele,

Mecanism cu precizie dubioasă, îndoielnică şi regulă proprie,

Darnic şi lacom, constructiv şi distructiv, dual.

Mă transformă în vânător şi vânat deopotrivă,

Mă forţează să pendulez între două lumi cel puţin;

O lume a lui " trăieşte " şi alta a lui " există " ,

Imposibil de îmbinat perfect, precis, complet.

Între cele două lumi poti alege liantul de fum, de vid

Sau iluzie, oricum se vor risipi intr-o clipă, în timp.

Te refuz, dragă Timp şi îndrăznesc a îţi declara război

Cu propriile tale arme de mult depăşite, învechite.

Nu ai fost în stare să îmi calculezi eternitatea.

Te voi ucide şi îmi voi creea propriul mecanism de masură

Pentru momentele în care liniştea asurzitoare mă copleşeşte

Şi îmi permite să fiu, să trăiesc, să exist deopotrivă.

Izvor îţi sunt plecat în viitură

Izvor îţi sunt plecat în viitură

                         Anamaria-Cristina Tudorache

Îţi sunt altar de jertfă şi ofrandă,

Copil şi mamă, soră şi iubită,

Şi casă, şi gradină, izvor îţi sunt.

Pot face dragoste cu tine în toate formele.

Gândurile tale îmi freamătă în măduva oaselor,

Respiraţia ta îmi anulează invocări sacadate

Şi simt cum iubirea ţi se topeşte

În palmele fierbinţi şi umede.

Sufocată de mireasma pielii tale

Respir prin sărutări eterne şi abisale

Şi tremur de plăceri izvorâte din ochii tăi adânci.

Ador cum se înnoadă timpul în braţele tale

Ca nisipul într-o clepsidră finită într-un apus.

Rămâi aici, în mine pentru eternitate,

Tremorul tău îmi dă răcoare.

Ascultă doar când tac ecoul în mişcare;

Izvor îţi sunt plecat în viitură.