Cu busola în mână

Cu busola în mână

                          Anamaria-Cristina Tudorache

M-am rătăcit cu busola în mână într-un timp inexistent fără cer,

Unde orice direcţie îmi arată Nordul, sens unic, tot înainte,

Secundele se adună în vid şi se transformă în pumnale abia ascuţite,

Strig şi plâng, dar lacrimi se adună ca într-o imensă gaură neagră

Ce mă absoarbe în propriile temeri şi convingeri bolnave.

Pe cărările cândva pietruite se amestecă nisipul cu praful de simţuri,

Sufletul doarme îngropat undeva prea adânc şi prea rece -

La trezire se visează a fi lavă distrugând şi creând cu caldură.

Refuz să trăiesc doar în clipe, încep să trăiesc printre rânduri,

Cu Nordul meu catre Sud, pe drumul meu nisipos, prăfuit,

Înapoi la origini mă întorc, unde eram doar un punct

În imensul întuneric şi însemnam ceva, contribuiam la ceva

Ce azi am pierdut cu busola în mână ; al meu sens.