Cu busola în mână
Anamaria-Cristina Tudorache
M-am rătăcit cu busola în mână într-un timp inexistent fără
cer,
Unde orice direcţie îmi arată Nordul, sens unic, tot
înainte,
Secundele se adună în vid şi se transformă în pumnale abia
ascuţite,
Strig şi plâng, dar lacrimi se adună ca într-o imensă gaură
neagră
Ce mă absoarbe în propriile temeri şi convingeri bolnave.
Pe cărările cândva pietruite se amestecă nisipul cu praful
de simţuri,
Sufletul doarme îngropat undeva prea adânc şi prea rece -
La trezire se visează a fi lavă distrugând şi creând cu
caldură.
Refuz să trăiesc doar în clipe, încep să trăiesc printre
rânduri,
Cu Nordul meu catre Sud, pe drumul meu nisipos, prăfuit,
Înapoi la origini mă întorc, unde eram doar un punct
În imensul întuneric şi însemnam ceva, contribuiam la ceva
Ce azi am pierdut cu busola în mână ; al meu sens.
