Simţire în vid

Simţire în vid

                   Anamaria-Cristina Tudorache

Mă gândesc să mă închid goală

Într-un vid care să nu mă lase să simt

Nimic din multul simţit,

Să îmi păstrez sufletul intact

Ca pe fructele confiate, congelate

Pe care, la nevoie le înmoi în apă caldă.

- Eu voi încerca să uit reţeta inmuierii -

De fiecare dată n-au fost apreciate reţetele mele

Şi fructele ori s-au stricat,

Ori au fost consumate fără simţ.

Azi simţurile mă umilesc

Şi mă plimbă goală în vid

Făra măcar să pot să strig,

Fără măcar să ştiu ce simt.

Pe piele îmi scrie cu lacrimi şi sânge iubirea.

Îţi plouă pe aripi, îngere

Îţi plouă pe aripi, îngere
                            Anamaria-Cristina Tudorache

Îngere, ador cum îţi plouă pe aripi

În noaptea asta rece şi oarbă.

Cerul nu te mai vede şi nu te mai vrea.

Mă bucur că nu îţi mai poţi lua zborul

Când doare şi plângi în palmele arzânde.

Nu vezi în jos, nu vezi nici sus, niciunde;

Priveşte doar spre mine cum îţi suflu.

Nu vreau să ţi le usuc, nici să le vindec,

Sper doar să îţi dispară aripile plăpânde

Prea grele, prea negre si prea ude

Şi să devii om, mai om, prea om,

Chiar dacă ştiu că vei muri înnainte

Vreau să mă bucur de tine atât cât vei trăi.

Fii om, îngere, Dumnezeu te aşteaptă

De vei trece de chinuri şi vei iubi;

Abia atunci nu vei mai muri vreodată

Îţi plouă pe aripi, îngere, renunţă.

Nimic, nimic

Nimic, nimic

                Anamaria-Cristina Tudorache

Nimic nu se compară cu nimic

Când eşti tu lângă mine,

Când mă săruţi, când mă atingi,

Când respiri lângă mine,

Când stăm trântiţi lângă tv,

Ori cuibăriţi pe vine

Când ascultăm de ploaie,

Când râdem, plângem, ne tachinăm,

Când stăm certaţi, când ne împăcăm,

Când ne iubim, când ne jucăm...

Nimic nu vreau, nimic, nimic

Din lumea asta mare,

Nici bani nu vreau, nu vreau maşini,

Nici nu visez căsoaie,

Nici de-ale gurii nu doresc.

Doresc atât; să te iubesc

Când taci, când dormi, când obosesc...

Când mă umbresc sub soare

Nimic nu se compară cu nimic,

Nimic nu vreau, nimic, nimic.

Izvor îţi sunt plecat în viitură

Izvor îţi sunt plecat în viitură

                         Anamaria-Cristina Tudorache

Îţi sunt altar de jertfă şi ofrandă,

Copil şi mamă, soră şi iubită,

Şi casă, şi gradină, izvor îţi sunt.

Pot face dragoste cu tine în toate formele.

Gândurile tale îmi freamătă în măduva oaselor,

Respiraţia ta îmi anulează invocări sacadate

Şi simt cum iubirea ţi se topeşte

În palmele fierbinţi şi umede.

Sufocată de mireasma pielii tale

Respir prin sărutări eterne şi abisale

Şi tremur de plăceri izvorâte din ochii tăi adânci.

Ador cum se înnoadă timpul în braţele tale

Ca nisipul într-o clepsidră finită într-un apus.

Rămâi aici, în mine pentru eternitate,

Tremorul tău îmi dă răcoare.

Ascultă doar când tac ecoul în mişcare;

Izvor îţi sunt plecat în viitură.

Teama de mine

Teama de mine

                     Anamaria-Cristina Tudorache

Mi-e teamă să mai iubesc,

Să mă golesc de mine,

Să calc prin universuri noi

Amorţită de idealuri

Ce se risipesc

La fiecare pas.

Mi-e teamă de mine,

Să nu cumva să te omor

Când respir prin tine

Şi văd prin ochii tăi

O lume despre care

Tu nu şti că există.

Mă văd în lumea ta prin ochii tăi,

Mă simt iubind prin porii tăi

Dar nu mă simt pe mine

Când spui că mă iubeşti.

Mi-e teamă să mai iubesc.