vineri, 15 februarie 2013

Efect de bumerang















Efect de bumerang
                     Anamaria-Cristina Tudorache

Simt bătrâneţea cum îmi bate în geam
În suma picăturilor de ploaie
Contorizate de suspinuri pe geamuri reci.
Tot ce mai ştiu să fac e să îţi dau drumul
Fără să aştept efect de bumerang.
Nu-mi sparge geamul ; eu încă număr picături
Cât încă sunt caldă, cât încă îmi e frig
Şi mă întreb ce atâta matematică
Când vine şi pleacă vara iar, şi iar, şi iar ...

vineri, 10 august 2012

Trăieşte-mi secunda














Trăieşte-mi secunda
              Anamaria-Cristina Tudorache

Trăieşte-mi secunda de a fi
îngropată sub pleoapele tale
ca şi când
lumea a trăit dintotdeauna
cu susul în jos
iar comorile mele
ar fi stat mereu la suprafaţă
învăţând astfel timpul
să îşi economisească măsuri
pentru o dobândă
prea mică
ce nu îmi cumpără
fericirea.

joi, 19 ianuarie 2012

Dureri şi lacrimi


















Dureri şi lacrimi
           Anamaria-Cristina Tudorache

Dureri prea mari ca să mai doară,
Dureri prea tari să le mai strigi,
Dureri prea surde să le auzi,
Dureri reale greu să uiţi.

Lacrimi prea multe să le opreşti,
Lacrimi prea ude să le ştergi,
Lacrimi prea calde ca să ierţi,
Lacrimi adânci şi totuşi seci.

joi, 5 ianuarie 2012

Eşti mort ! Şi mor ...

















Eşti mort ! Şi mor ...
        Anamaria-Cristina Tudorache


Mi-am pus sufletul în palmele-ţi aflate în plină iarnă
Şi din el în joacă ai rotit un bulgăre de alb în aer
Topit de azi în pământul pe care îl calci absent
Când sorbi cafeaua aburindă şi cauţi liniştea zgomotoasă
A unor ochi morţi ca să te învie. Eşti mort ! Şi mor ...

duminică, 25 decembrie 2011

Priveşte-mi viermii vii


Priveşte-mi viermii vii
              Anamaria-Cristina Tudorache

Nu-mi mai trata cangrena viermănoasă.
E prea târziu, acum, în miez de noapte.
Priveşte-mi viermii vii, curând vor fi pe moarte,
Priveşte-mi ochii goi ca într-o oglindă
Şi nu te întrista, nu e sfârşitul;
E doar un început cu rădăcini în moarte.
Revin la ce am fost; pământ în pământ.
Nu am să devin mumie, am viermii mei flămânzi.
Mâine eu voi hrăni o plantă, un bou, o vacă,
Prin ei te voi hrăni pe tine, te voi spăla,
Voi fi cascadă în culori, ori curcubeu în ramă,
Ori vânt turbat pe creste si voi vui, voi fi.
Dacă le auzi gândul îţi vor dicta o carte,
Priveşte-mi viermii vii; din ei îţi las o parte.

Cuib de vipere


Cuib de vipere
         Anamaria-Cristina Tudorache

Speram că am să învăţ să-i iubesc
Sau măcar că am să pot să trăiesc printre ei
Dar azi îi văd aşa cum sunt - distrugători de suflete.
Urlă Singurătatea la mine, în mine,
Ca o mamă vitregă şi nebună.
Până mai ieri îmi era prietenă
Şi acum nici nu înteleg ce îmi spune.
Şi-a adus şi rudele la judecată.
Cuib de vipere !
Mi se discută testamentul de parcă nici n-aş fi aici,
Parcă deja am plecat şi doar îi bântui.
Ce familie mare ! Pe unii nici nu-i ştiu...
Răbdarea, sora mea, s-a căsătorit cu Umilinţa
Şi au făcut copii frumoşi - cred ei.
Inutilitatea mă priveşte îngrijorată dar absentă.
Către cine să mă îndrept ?
Mi-aş întinde braţele catre Iubire, doar ea ar şti să mă aline
Dar nici ea nu e aici, a parasit demult familia.
Pun capul şi plâng pe umărul Dezamăgirii
Iar Speranţa vine, îmi şterge lacrimile cu mătasea de gând-bun,
Ridică sabia împotriva Fricii şi părăsesc împreună sala.
Sunt faţă în faţă cu judecătorul Trecut:
Îmi pune sentinţa cu ochii închişi şi urechile astupate.
Viitorul îmi întoarce spatele umilit deşi jurase să mă apere.
Acum aştept, aştept dar nici unul nu vine să îmi pună cătuşele,
Nici măcar Ura...
Din când în când mi-e rece şi ard, sunt liberă ?
Indiferenţă, sunt liberă ?

marți, 8 noiembrie 2011

Nu mă ucide !

Nu mă ucide !
               Anamaria-Cristina Tudorache


















Îţi plâng senzaţia de urmă ce ai lăsat-o în lumea mea,
În lipsa de culoare a sângelui meu prea plin de tine.
Prea gol de tine sufletul meu te strigă şi te adună
Într-o ultimă dorinţă imaginată, o primă vorbă bună
Şi o singură amintire netrăită, sădită într-un abis
De unde doar tu o mai poţi trăi în lipsă ascuns.
Eşti doar absent când cu a ta prezenţă ucizi o lume încă nenăscută
Dar trăită de atâtea ori cu ochii închişi prea strâns.
Nu mă ucide cu ultima-ţi suflare atent ascunsă
Şi lasă-mă să-ţi fiu pragul dintre lumi când te vei teme,
N-am să zâmbesc, nici n-am să plâng, nimic voi spune.
Am să mă conturez în prima amintire a ce nu ai fost şi îţi sunt.

                 ...dedicată tatălui meu...

duminică, 6 noiembrie 2011

Era alt plan !


Era alt plan !
              Anamaria-Cristina Tudorache


 










Mi-am plănuit atent propriul viol
Fără măcar să ştiu ce fac,
Fără măcar să mă complac
Şi acum mă lamentez şi mă reclam.
Era alt plan !

Pe calea grea am mers mereu
Crezând că prea uşor ar fi greşit,
Odată ce am pornit, nu m-am oprit
Şi în spate am înaintat astfel.
Şi m-am minţit !

Aştept pe loc, privesc în jur şi tac,
Din tot mă adun, nimic nu mai împart
Şi nu primesc mai mult decât nimic
Din tot ce am dat un pic câte un pic.
M-am terminat !

vineri, 4 noiembrie 2011

Doar tu mai dori şi doare



Doar tu mai dori şi doare
               Anamaria-Cristina Tudorache


Am învăţat în timp să port umbrela
Chiar şi în zilele fără ploaie
Sperând că nu mă vei recunoaşte
Şi nu îmi vei opri paşii
Să îmi priveşti în ochi durerea.
Era o extindere a braţelor mele,
Un scut în apărarea mea împotriva ta
Dar m-a trădat, s-a rupt
Şi am plecat prin ploaie fără ea
Şi m-ai oprit – plângeam de mila mea.
Tu ai crezut că râd când ochii
Îmi uneau lacrimi cu picurii de ploaie,
Ţi-eram străină şi eu, si ploaia mea,
Şi dorul, şi durerea, şi ochii...
Doar tu mai dori şi doare
Când nu mai am nevoie de umbrela mea.

joi, 27 octombrie 2011

Dezbracă-te


Dezbracă-te
           Anamaria-Cristina Tudorache

M-am săturat să te văd goală printre haine
Pătate de realităţi ce dor şi îţi ascund parfumul         
Trecutului bărbaţilor trecuţi prin tine.
Dezbracă-te şi lasă-mi-te aşa, doar azi,
Cum mâine n-ai curajul să te spui, nici sa te ştii.
Îţi voi păstra secretul până la moarte
De ai curaj să-mi fii goală până în gânduri.
Voi trage şi obloanele, vom face noapte
Până în noapte şi noaptea îţi voi arăta răsăritul
În pulpa cojilor de portocale în ceai
Doar goleşte-te de tot şi toate să pot să-ţi fiu
Şi eu gol de a mea goliciune animală, om.