Simţire în vid

Simţire în vid

                   Anamaria-Cristina Tudorache

Mă gândesc să mă închid goală

Într-un vid care să nu mă lase să simt

Nimic din multul simţit,

Să îmi păstrez sufletul intact

Ca pe fructele confiate, congelate

Pe care, la nevoie le înmoi în apă caldă.

- Eu voi încerca să uit reţeta inmuierii -

De fiecare dată n-au fost apreciate reţetele mele

Şi fructele ori s-au stricat,

Ori au fost consumate fără simţ.

Azi simţurile mă umilesc

Şi mă plimbă goală în vid

Făra măcar să pot să strig,

Fără măcar să ştiu ce simt.

Pe piele îmi scrie cu lacrimi şi sânge iubirea.

Iarba va creşte

Iarba va creşte

                      Anamaria-Cristina Tudorache

Mi-ai sfâşiat trupul în bucăţi

Şi toate zac în iarbă împraştiate,

Mi-ai frânt inima şi n-ai putut pleca din ea,

Mi-ai disecat creierii până la ultimii neuroni

Dar patru s-au salvat şi încă te judecă.

Ai crezut că mi-ai distrus şi sufletul

Dar el te îmbrăţişează pretutindeni

Separat de trupul în bucăţi,

Ochii îmi privesc acum la trei sute şaizeci

Şi îmi e mai bine aşa;

Acum te vad şi când îmi întorci spatele.

Credeam până azi că te port doar în suflet

Şi tot azi te vad sclipind pe sângele din iarbă.

Uneşte-mă la loc ca pe un puzzle

Şi coase-mă, fă-mi răni

Şi lasă-mă să zac sub ochii tăi.

Ştiu că nu voi mai respira niciodată

Dar am să simt cum iarba va creşte prin cusăturile mele.

Iarba va creşte, lasă-mă în iarbă.