Îţi plouă pe aripi, îngere

Îţi plouă pe aripi, îngere
                            Anamaria-Cristina Tudorache

Îngere, ador cum îţi plouă pe aripi

În noaptea asta rece şi oarbă.

Cerul nu te mai vede şi nu te mai vrea.

Mă bucur că nu îţi mai poţi lua zborul

Când doare şi plângi în palmele arzânde.

Nu vezi în jos, nu vezi nici sus, niciunde;

Priveşte doar spre mine cum îţi suflu.

Nu vreau să ţi le usuc, nici să le vindec,

Sper doar să îţi dispară aripile plăpânde

Prea grele, prea negre si prea ude

Şi să devii om, mai om, prea om,

Chiar dacă ştiu că vei muri înnainte

Vreau să mă bucur de tine atât cât vei trăi.

Fii om, îngere, Dumnezeu te aşteaptă

De vei trece de chinuri şi vei iubi;

Abia atunci nu vei mai muri vreodată

Îţi plouă pe aripi, îngere, renunţă.

Anotimpul durerii

 Anotimpul durerii

                          Anamaria-Cristina Tudorache

Încă o noapte într-un pat străin şi gol,

Pe o pernă cunoscută, rece şi plină de dorinţă.

Prin plasa de ţânţari parfumul teilor mă trezeşte

Şi mă înneacă într-un pahar de vin alb şi dulce,

Insuficient pentru a mă abandona în braţele uitării.

Urlu, urlu din toţi rărunchii şi nimeni nu mă aude

Şi, sincer, nici nu vreau să mă fac auzită !

Degeaba mă auzi când nu-mi poţi înţelege durerea

Dulceţii florilor de tei din anotimpul durerii.

Sper să mai reziste până îi voi putea vedea... atinge.

Azi nu sunt prezentă, deci don't disturb !

Sunt rece, goală, învaluită în aburi de alcool.

Nu vreau pe perna mea străină şi plină de dorinţă,

Vreau teiul mai aproape şi noaptea ca prieten confesor.

Tu uită azi de mine, nu sunt, sunt rece.