Nu mă ucide !

Nu mă ucide !
               Anamaria-Cristina Tudorache

Îţi plâng senzaţia de urmă ce ai lăsat-o în lumea mea,
În lipsa de culoare a sângelui meu prea plin de tine.
Prea gol de tine sufletul meu te strigă şi te adună
Într-o ultimă dorinţă imaginată, o primă vorbă bună
Şi o singură amintire netrăită, sădită într-un abis
De unde doar tu o mai poţi trăi în lipsă ascuns.
Eşti doar absent când cu a ta prezenţă ucizi o lume încă nenăscută
Dar trăită de atâtea ori cu ochii închişi prea strâns.
Nu mă ucide cu ultima-ţi suflare atent ascunsă
Şi lasă-mă să-ţi fiu pragul dintre lumi când te vei teme,
N-am să zâmbesc, nici n-am să plâng, nimic voi spune.
Am să mă conturez în prima amintire a ce nu ai fost şi îţi sunt.

                 ...dedicată tatălui meu...

Era alt plan !

Era alt plan !
              Anamaria-Cristina Tudorache

 

Mi-am plănuit atent propriul viol
Fără măcar să ştiu ce fac,

Fără măcar să mă complac
Şi acum mă lamentez şi mă reclam.

Era alt plan !

Pe calea grea am mers mereu
Crezând că prea uşor ar fi greşit,
Odată ce am pornit, nu m-am oprit
Şi în spate am înaintat astfel.
Şi m-am minţit !

Aştept pe loc, privesc în jur şi tac,
Din tot mă adun, nimic nu mai împart
Şi nu primesc mai mult decât nimic
Din tot ce am dat un pic câte un pic.
M-am terminat !

Doar tu mai dori şi doare

Doar tu mai dori şi doare
               Anamaria-Cristina Tudorache

Am învăţat în timp să port umbrela
Chiar şi în zilele fără ploaie
Sperând că nu mă vei recunoaşte
Şi nu îmi vei opri paşii
Să îmi priveşti în ochi durerea.
Era o extindere a braţelor mele,
Un scut în apărarea mea împotriva ta
Dar m-a trădat, s-a rupt
Şi am plecat prin ploaie fără ea
Şi m-ai oprit – plângeam de mila mea.
Tu ai crezut că râd când ochii
Îmi uneau lacrimi cu picurii de ploaie,
Ţi-eram străină şi eu, si ploaia mea,
Şi dorul, şi durerea, şi ochii...
Doar tu mai dori şi doare
Când nu mai am nevoie de umbrela mea.

Dezbracă-te

Dezbracă-te
           Anamaria-Cristina Tudorache

M-am săturat să te văd goală printre haine
Pătate de realităţi ce dor şi îţi ascund parfumul         
Trecutului bărbaţilor trecuţi prin tine.
Dezbracă-te şi lasă-mi-te aşa, doar azi,
Cum mâine n-ai curajul să te spui, nici sa te ştii.
Îţi voi păstra secretul până la moarte
De ai curaj să-mi fii goală până în gânduri.
Voi trage şi obloanele, vom face noapte
Până în noapte şi noaptea îţi voi arăta răsăritul
În pulpa cojilor de portocale în ceai
Doar goleşte-te de tot şi toate să pot să-ţi fiu
Şi eu gol de a mea goliciune animală, om.

Durerea nu mai doare

Durerea nu mai doare
            Anamaria-Cristina Tudorache

Nici durerea nu mai doare

Şi nici frigul nu-mi e rece,
Nici lumina nu m-ajunge
Şi nici noaptea nu-mi vorbeşte,
Nu mai doare nici o vorbă,
Nu mai doare nici tăcerea,
Nu mai vine şi nu pleacă,
Nici nu stă cine doreşte,
Nici în sus nu-mi stă privirea,
Nici în jos nu cade goală,
Nici aici nu-mi e trăirea,
Nici acolo unde-s moartă.

Seminţe de baobab

Seminţe de baobab
              Anamaria-Cristina Tudorache

Mi-am trăit primăvara mea
Îmbraţişată de o iubire
Ce-mi planta în suflet
Seminţe de baobab
Şi astfel am crescut
Şi mi-am înfipt rădăcinile
În împărăţia cerului tău
Unde hrană îmi este plânsul
Ploilor ce se petrec în mine.

Am aflat că te iubesc

Am aflat că te iubesc
                Anamaria-Cristina Tudorache

Am aflat că te iubesc
Când m-am aflat pe mine
În întuneric
Suspendată între gânduri şi fapte
Unde m-aş fi temut să mă aflu
Fără să mă ştiu.

Am aflat că te iubesc
Când n-am simţit prin vreme
Şi vremuri
Nici călduri si nici geruri
Ce sfărâmau ţurţuri gigantici
Între noi.

Am aflat că te iubesc
Când mi-am închis ochii
Fără să vreau
Şi ai vrut să te văd vrut şi vrând
Să îmi aduci în întuneric lumina
Din gând.

Ireal de real - gânduri

  I
Pentru mine iubirea înseamnă prezent al propriului trecut şi viitor în amintirea fiecăruia. Conjugă-te cu mine la final pentru început. Te sincronizezi ? Ia o radieră, şterge-te din timpul în care te cunoşti si ia-o de la capăt invers la început pentru final. Acum poţi să crezi că vreau să pot să cred că vrei iubirea.

Sunt ce eşti, eşti ce sunt, sunt tu.
Am fost ce eşti, eşti ce am fost, am fost tu.
Voi fi ce eşti, eşti ce voi fi, voi fi tu.
Eu tu eşti, tu eu sunt, tu eşti eu ?
Sunt eşti tu, eşti sunt eu, eu sunt tu ?


 II
Nu-mi fi dezamăgit că am închis ochii, mi-am plecat capul, am întors spatele şi am plecat fără să îndrăznesc să te ating măcar cu o strângere de mână. Te-am îmbrăţişat mai tare decât ai fi putut suporta când frigul ţi-a intrat în măduva oaselor şi părul ţi s-a zbârlit urlând din rădăcină. Te-am îmbrăţişat aşa cum am ştiut, aşa cum am putut să te las liber şi aşa te am în braţe mai mult decât ai fi putut vreodată să îmi stai dezamăgit. Îţi sunt şi îţi port frigul în măduva oaselor. Nu te teme. Nu pot pleca şi nici să vin, am înceta să existăm în ceea ce cunoaştem.

Nu cred în Dumnezeul tău !

Nu cred în Dumnezeul tău !
                 Anamaria-Cristina Tudorache

Nu cred în Dumnezeul tău !
Îl am pe al meu cu mine, în mine,
Sunt însuşi Dumnezeu în expertiză,
Prin gând, prin fapt şi faptă
Şi nici nu trăiesc şi nici nu mor
Doar simt, mă simt şi îl simt
Şi El simte cu tine şi cu mine
Şi se crează şi recrează în Tot cu noi.
Nu El este viaţa, viaţa şi-o ia din noi
Chiar dacă viaţa însăşi nu există.
N-am cum să cred în Dumnezeul tău !

În ritmul tău

În ritmul tău
              Anamaria-Cristina Tudorache

Îmbraţişează-mi sufletul cu braţele sufletului tău
Să nu simt răceală dintre noi ce alţii o văd,
Spune-mi cuvintele ce mi le-ai spus mereu
Când ne ascundeam de lume în copacii goi,
Rămâi aşa şi lasă ploaia rece să danseze în noi,
Îţi aduci aminte melodia asta, frigul ăsta ?
Simt că le-am trăit de atatea ori... de atâtea ori
Şi le-aş putea trăi la nesfârşit în ritmul tău,

În al meu ritm mereu mă împiedic şi mă aduni
Călcând adesea greşit în pasul tău prin pasul meu
Şi aşa învăţ şi-aşa iubesc şi-aşa mă nasc şi mor
Iubind şi ploaia rece ce-mi cântă cald sufletul tău.