Te-am întâlnit în drum spre poarta iadului

Te-am întâlnit în drum spre poarta iadului
                       Anamaria-Cristina Tudorache

Te-am întâlnit în drum spre poarta iadului.

Când te-am zărit, zâmbeai şi mi-ai făcut cu mâna.

Oh, am ştiut, chiar am ştiut că tu mergi pe alt drum,

Am îngheţat, m-am dezgheţat şi am ucis din nou,

Cum am ucis de atâtea ori înainte

În calea mea un zâmbet inocent ori indecent,

O floare colorată mult prea viu ca să trăiască,

Un pom bătrân ce se dezbrăca de frunze...

Doar în amorul propriu, doar ca să mă încălzească.

Şi am ucis şi un om în drumul meu, pe mine.

Am regretat abia când te-am zărit; zâmbeai.

De ce acum ? De ce abia acum doar dracu îmi va spune.

În faţa mea se apropia semeaţă, rece, neagră,

Paradoxal, poarta iadului arzândă şi dorită

Prin fiecare pas în plus, în minus ce îl făcusem

Şi am păşit în amorţeală mai mort ca viu

Mistuit de amintirea ta în drum spre poarta iadului.

Când te-am zărit, zâmbeai şi mi-ai făcut cu mâna.